Archive

Decizie radicală pentru pensiile militarilor și rezerviștilor. S-a stabilit când ar urma să crească

Pensiile militare sunt singurele care nu au fost recalculate la 1 septembrie. În medie, pensia a crescut cu puțin sub
Read More

Plata în numerar va fi limitată. Ce prevede o nouă inițiativă a UE

Jumătate din tranzacțiile din țările UE sunt încă efectuate în numerar. Prin acest regulament, UE.urmărește să combată spălarea banilor. Sunt
Read More

Recunoașteți personajul? Impresionanta poveste a fetiței ce a ajuns o mare actriță în România

Recunoașteți personajul? Impresionanta poveste a fetiței ce a ajuns cea mai bună actriță din România. Cum a reușit și cine
Read More

Polonia și Ucraina, ACORD preliminar asupra exhumării victimelor unor masacre din anii ’40, o temă

Cei doi candidați principali la alegerile prezidențiale din Polonia și-au început campania electorală cu subiectul exhumării polonezilor căzuți victime ale
Read More

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu Cere Suspendarea TikTok în România. Rețeaua Socială Ar Putea Fi Interzisă

„Cer, începând de mâine, 28.11.2024, SUSPENDAREA platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituțiilor statului cu privire la
Read More

Klaus Iohannis: „Ambasadorii UE au agreat ADERAREA completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând

Preşedintele Klaus Iohannis anunţă, miercuri, un moment important pentru România, după ce ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen
Read More

SURSE Departamentul de stat al SUA va anunța, zilele următoare, ridicarea vizelor pentru români

Departamentul de Stat a dat publicității, la 27 noiembrie 2024, situația ratei de refuz al vizelor B1/B2 pentru anul fiscal
Read More

Consumatorii europeni sunt induși în eroare de produsele BIO

Persoanele care suferă de alergii sunt afectate de etichetele false. Pe unele etichete scrie: natural, proaspăt sau fără antibiotice. Până
Read More

Pavel Popescu, Vicepreședinte ANCOM: „Mii De Conturi Au Lucrat Pe TikTok Pentru Călin Georgescu, Cu

Aceasta este instituția din România care se ocupă de implementarea Digital Services Act (DSA), care reglementează activitatea marilor platforme online
Read More

Mai multe drone, depistate în apropierea unor baze militare americane din Marea Britanie. Forțe britanice

Autoritățile britanice au desfășurat mai multe forțe, inclusiv specialiști în contracararea atacurilor cu drone, în apropierea a trei baze aeriene
Read More