• februarie 4, 2025

De ce este CHINA reticentă în reacția față de tarifele lui Trump /Beijingul și-a consolidat poziția și așteaptă negocieri

De ce este CHINA reticentă în reacția față de tarifele lui Trump /Beijingul și-a consolidat poziția și așteaptă negocieri


Administrația de la Beijing a manifestat reticență, până în prezent, în reacțiile față de taxele vamale anunțate de președintele SUA, Donald Trump, notează publicația germană Der Spiegel, constatând că, spre deosebire de Canada și Mexic, China și-a consolidat poziția în ultimii ani și așteaptă negocieri pentru a-și proteja interesele.

”Pentru moment, China, rivalul geopolitic al Statelor Unite, a decis să dea dovadă de prudență, pentru a nu-l provoca pe președintele Trump. Aceasta pare a fi interpretarea reacțiilor inițiale ale Beijingului față de tarifele anunțate de președintele SUA. Reacțiile au fost moderate”, constată editorialistul Georg Fahrion, într-un articol publicat în revista Der Spiegel sub titlul ”De ce este China reticentă în reacții, în contextul disputei cu Trump privind taxele vamale”.

De când Trump a impus primele tarife vamale contra Chinei, în 2018, între cele două superputeri a avut loc un război…

Citeşte mai mult

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *