• octombrie 31, 2023

Deficitul bugetar a ajuns 56,96 miliarde lei / Marcel Boloș: Ne-am întins mai mult decât ne este plapuma

Deficitul bugetar a ajuns 56,96 miliarde lei / Marcel Boloș: Ne-am întins mai mult decât ne este plapuma


Marcel Boloș a vorbit în plenul Camerei Deputaților despre cotele „alarmante” ale deficitului bugetar. Prezent la dezbaterea moțiunii simple depuse de USR împotriva sa, „Marcel Boloş, un ministru care crește taxele cu zâmbetul pe buze”, șeful Finanțelor a descris „situația grea a României” pe care a găsit-o când a preluat mandatul. 

Marcel Boloș, susținut de PNL, a făcut rocada cu Adrian Câciu, PSD, la Ministerul Finanțelor, în luna iunie 2023. Atunci, deficitul bugetar era deja „la cote alarmante”, a spus ministrul în Parlament. Adică, 2,34% din PIB, ceea ce în termeni nominali a însemnat 37,44 miliarde lei.

Acesta a fost situația grea a României, pe care am găsit-o. Pentru toată lumea este foarte clar că am ajuns într-un moment cheie în care, așa cum spune vorba românului, ne-am întins mai mult decât ne este plapuma, adică am cheltuit numai până în luna mai 2023 cu 37,44 miliarde lei  mai mult decât avem venituri…

Citeşte mai mult

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *