• septembrie 1, 2024

Investiția ajunge la aproximativ un miliard de euro

Investiția ajunge la aproximativ un miliard de euro

Compania Naţională de Investiţii Rutiere a transmis, spre validare, Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), documentaţia pentru proiectarea şi execuţia Drumului Expres Focşani – Brăila, o investiţie estimată la aproximativ un miliard de euro, finanţată din fonduri europene.

Potrivit CNIR, Drumul Expres Focșani-Brăila va avea o lungime de 73 kilometri, iar durata contractului va fi de 42 de luni, din care 6 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție.

Drumul Expres Focșani-Brăila va asigura legătura între Autostrada Moldovei Ploiești-Pașcani (A7), Podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila-Galați (DEx 6), Tulcea și Constanța, iar contractul pentru proiectare și execuție va fi publicat în Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice (SEAP) într-un singur lot, devenind astfel, cel mai lung tronson de Drum de Mare Viteză care va fi construit în cadrul unui singur contract, a declarat Directorul General al…

Citeşte mai mult

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *