• ianuarie 2, 2023

Ministrul Finanţelor cere ordonatorilor de credite să menţină o atitudine prudentă în ceea ce priveşte volumul cheltuielilor bugetare

Ministrul Finanţelor cere ordonatorilor de credite să menţină o atitudine prudentă în ceea ce priveşte volumul cheltuielilor bugetare

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, avertizează ordonatorii de credite că trebuie să menţină o atitudine prudentă în ceea ce priveşte volumul cheltuielilor bugetare chiar dacă execuţia din primele patru luni ale anului 2021 continuă trend-ul pozitiv înregistrat de la începutul anului.

„Execuţia bugetară din primele patru luni ale anului 2021 continuă trend-ul pozitiv înregistrat de la începutul anului şi validează prognozele de creştere economică ale instituţiilor internaţionale. Este în continuare nevoie de disciplină şi fac apel la toţi ordonatorii de credite să menţină o atitudine prudentă în ceea ce priveşte volumul cheltuielilor bugetare. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, avem o creştere a veniturilor însoţită de o creştere a investiţiilor, concomitent cu o majorare accentuată a ponderii proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile, la 52,3% din totalul cheltuielilor pentru investiţii. Cheltuielile totale au crescut cu 11,3%, în special datorită creşterii semnificative a cheltuielilor de investiţii, în timp ce celelalte cheltuieli, inclusiv cele de personal, au avut un ritm mai lent de creştere, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Deficitul bugetar scade cu 0,73 pp din PIB faţă de primele patru luni ale anului 2020”, scrie ministrul Finanţelor, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

În perioada ianuarie – aprilie 2021, veniturile Bugetului General Consolidat au însumat 118,39 miliarde de lei, cu 20,6% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Majoritatea categoriilor de încasări au înregistrat evoluţii nominale pozitive, cele mai pronunţate înregistrându-se în cazul TVA, contribuţiilor de asigurări, fondurilor europene şi impozitelor pe proprietate, potrivit datelor publicate joi de ministerul de resort.

Cheltuielile pentru investiţii în primele patru luni ale anului au fost în valoare de 13,13 miliarde de lei, în creştere cu 3,17 miliarde de lei (+31,8%) comparativ cu perioada similară a anului trecut (9,96 miliarde lei). Mai mult de jumătate din acestea au fost finanţate din fonduri externe nerambursabile.

 

Sursa: https://www.digi24.ro/finante/ministrul-finantelor-cere-ordonatorilor-de-credite-sa-mentina-o-atitudine-prudenta-in-ceea-ce-priveste-volumul-cheltuielilor-bugetare-1544179.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *