• ianuarie 15, 2024

Cine duce tratative cu Guvernul pentru revendicările protestatarilor / Un fost candidat PSD și un fost primar PNL, printre negociatori

Cine duce tratative cu Guvernul pentru revendicările protestatarilor / Un fost candidat PSD și un fost primar PNL, printre negociatori

A cincea zi de proteste ale transportatorilor și fermierilor. Discuțiile de poartă între protestatari și administrație după un calendar. Reprezentanții celor din stradă merg, pe rând, când la un minister, când la altul, după ce, vineri, au avut discuții cu premierul Marcel Ciolacu.

Guvernul a anunțat vineri că participă la dialog  din partea transportatorilor și fermierilor: Șerbănescu Constantin, Cercel Ionuț-Lucian, Calotă Georgian, Medan Mircea-Marcel, Stemate Ionel-Cristian, Andruș Dănuț, Oltean Denisa Daniela, Dolete Mihai, Dogărescu Constantin, Dumitrache Benone, Petrea Dumitru Alexandru, Dinu Vasile Viorel.

Un lider informal al grupului de negociatori din partea protestatarilor pare a fi Dănuț Andruș, fermier care lucrează peste 1.000 ha în Botoșani și reprezintă o asociație de producători din nordul țării (Botoșani și Suceava).

Liderul Fermierilor Patrioți este activ pe rețelele de socializare și a chemat fermierii la…

Citeşte mai mult

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *