- ianuarie 2, 2023
Contract uriaș pentru o companie românească. De la bibliorafturi și dosare cu șină, Finanțele trec la arhivare electronică
Ministerul Finanţelor implementează un sistem informatic de arhivare electronică (SIAEL), cu o valoare totală de 15.958.797 lei, fără TVA, în urma unei licitaţii câştigată de compania românească Metaminds SA, integrator de soluţii IT complexe şi de securitate cibernetică.
”Ministerul Finanţelor implementează un sistem informatic de arhivare electronică (SIAEL), cu o valoare totală de 15.958.797 lei, fără TVA, cu ajutorul companiei româneşti Metaminds SA, integrator de soluţii IT complexe şi de securitate cibernetică”, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii companiei și citate de news.ro.
Astfel, vor fi arhivate electronic aproape 900 de milioane de documente, de diverse tipuri şi mărimi, operaţionalizate în diverse aplicaţii curente ale Ministerului şi structurilor sale.
Platforma de arhivare electronică îşi propune să asigure un mediu dinamic, stabil şi scalabil, în care se pot defini direct din aplicaţie tipuri de documente, multiple depozite, registre electronice şi dosare care pot fi utilizate în acelaşi timp, pentru a servi atât ca arhivă operaţională, cât şi ca arhivă legală, în vederea asigurării conformităţii cu prevederile Legii 135/2007, privind arhivarea documentelor în formă electronică.
Metaminds SA este parte principală în acest proiect, lucrând în asociere cu Phoenix IT SRL şi One Software SRL şi având subcontractant CertSign SA pentru implementarea componentelor din proiect.