- ianuarie 1, 2025
An nou, antrenor nou. Ovidiu Burcă a fost desemnat noul antrenor al echipei de fotbal Oţelul Galaţi
Ovidiu Burcă este noul antrenor al echipei de fotbal Oţelul Galaţi, a anunţat clubul din Superligă, miercuri, pe site-ul său oficial.
An nou, antrenor nou. Ovidiu Burcă a fost desemnat noul antrenor al echipei de fotbal Oţelul Galaţi
Cele două părţi au semnat un contract valabil până în vara anului acestui an, cu opţiunea de prelungire până în iunie 2027.
Burcă va anunţa în zilele următoare stafful tehnic pe care se va baza.
”Sunt foarte fericit că mă întorc la Galaţi după 10 ani.
CItește și: Adrian Mutu a fost numit în funcţia de antrenor principal al Petrolul Ploieşti
Vreau să le mulţumesc suporterilor şi în mod special lui Dorinel pentru că au reînviat povestea şi spiritul unui oraş care arde pentru fotbal.
Vom încerca să ducem mai departe legământul pe care Dorinel l-a lăsat la această echipă: pasiune, seriozitate, disciplină, atribute care stau la baza oricărei performanţe.
Vom face tot…