- iunie 1, 2025
România ar putea depăși 27,8 mil. tone de cereale în 2025
- România va produce 10,7 mil. tone de grâu și 9,5 mil. tone de porumb, cantități record.
- Ploile recente ajută semnificativ la formarea boabelor și greutatea recoltei.
- În Banat, Oltenia, Moldova fermierii vorbesc de cel mai bun an agricol din ultimii 10 ani.
Când cerul se deschide, fermierii nu mai privesc doar cu teamă. Ploaia face România să aibă roade. După o primăvară instabilă, agricultura românească ar putea înregistra cele mai bune cifre din ultimul deceniu.
Cum au influențat ploile recente culturile din acest an?
Cosmin Dragu, agricultor: „Ploile recente au influențat într-un mod foarte bun culturile din acest an. Rezerva de apă din sol era foarte mică. Ploile din ultima perioadă au readus speranța fermierilor. Am avut o primăvară foarte grea, cu temperaturi foarte scăzute. Culturile au suferit mult și de apă și din cauza temperaturilor. Dar tot aceste ploi au și distrus parte din cultură. Am avut și inundații, am avut și grindină”.