- iunie 24, 2025
Denisa Dragomir, campioană mondială la skyrunning și alergare montană a revenit în elita mondială: „E totul foarte clar”
„Din punct de vedere profesional este totul foarte clar. Am pus pe pauză tot ce a însemnat activitate sportivă. Bine, în prima parte a anului, pentru că din luna mai am reluat activitatea sportivă treptat. Am simțit să fac asta. De fapt, am încercat să-mi ascult corpul. Și mi-am zis că trebuie să-i dau cumva timp să se reobișnuiască cu anduranța, cu tot ceea ce înseamnă sportul de performanță.
Norocul nostru, al sportivilor, este că își amintește destul de rapid corpul ceea ce-a făcut înainte și reușește să revină la forma inițială. Cel puțin la mine, într-un timp relativ scurt, am reușit să revin într-o formă foarte bună. Singura chestie la care am simțit că trebuie să muncesc mai mult a fost rezistența. Ceea ce nu pot încă… Adică, anul trecut puteam să alerg, să zic, două ore foarte bine, dar nu puteam să duc patru ore. Acum am ajuns la trei ore și este deja mult mai bine”, a spus Denisa Dragomir în…