• iulie 25, 2025

Sperăm că exploatarea gazului natural în Marea Neagră va calma situația din EUROPA

Sperăm că exploatarea gazului natural în Marea Neagră va calma situația din EUROPA


Exploatarea gazului natural în Marea Neagră, în cadrul proiectului Neptun Deep, va avea efecte „foarte mari” pentru Europa, a afirmat, vineri, președintele Austriei, Alexander Van der Bellen.

„Austria este o ţară foarte interesată de piaţa românească, este evident. Dacă nu, nu am fi pe locul 2 în rândul investitorilor în România. Vrem să continuăm acest trend, din diferite motive. Nu este o coincidenţă că, de exemplu, compania OMV este unul dintre aceşti investitori şi contribuie la piaţa românească alături de Petrom”, a declarat șeful statului austriac, într-o declarație de presă comună cu președintele Nicușor Dan, care efectuează o vizită oficială de două zile în Austria.

Alexander Van der Bellen a precizat că în acelaşi timp, un proiect foarte interesant pentru România este exploatarea gazului natural în Marea Neagră.

„În ceea ce priveşte compania OMV, am fost surprins să constat că OMV-ul nu mai este…

Citeşte mai mult

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *