• octombrie 28, 2025

S-a stabilit data pentru judecarea neconstituţionalităţii legii trimisă la CCR de Nicuşor Dan, pentru funcţionarea Academiei de Științe Agricole

S-a stabilit data pentru judecarea neconstituţionalităţii legii trimisă la CCR de Nicuşor Dan, pentru funcţionarea Academiei de Științe Agricole


Nicuşor Dan cere CCR să declare neconstituţionale prevederile legii privind funcționarea Academiei de Științe Agricole„Gheorghe Ionescu-Șișești”. Încălcarea aceleiași legi a stat la baza dosarului DNA – ICA- Dan Voiculescu. Acesta a sesizat, luni, Curtea Constituţională, iar maţi a şi fost stabilit termenul de judecare. 

Curtea Constituţională a României a transmis marţi termenul de judecată pentru dosarul referitor la neconstituţionalitatea legii în baza căreia funcţionează Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

Magistraţii CCR vor stabili, în şedinţa din 26 noiembrie, dacă sesizarea referitoare la Legea privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii,…

Citeşte mai mult

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *