- septembrie 12, 2026
O țară a luat 136.000 de pahare de cafea și 1.200.000 de sticle și a făcut drumuri din ele
Paharul din care îți bei cafeaua dimineața ar putea avea o a doua viață într-un loc la care aproape nimeni nu s-ar gândi: sub roțile mașinii. În Australia, aproape 136.000 de pahare de cafea de unică folosință și echivalentul a peste 1,2 milioane de sticle din sticlă au fost transformate în material pentru asfaltarea a două drumuri, scrie Times of India.
Aproape 136.000 de pahare de cafea au ajuns în asfalt
Experimentul, realizat în Penrith, în statul New South Wales, nu a fost doar o demonstrație spectaculoasă de reciclare. Mai mult de jumătate dintre materialele folosite pentru cele două suprafețe provin din surse reciclate, iar amprenta de carbon a asfaltului a fost redusă cu aproximativ 24%. În total, au fost refăcuți 740 de metri de drum, iar autoritățile locale au prezentat proiectul drept o premieră în Australia în ceea ce privește folosirea paharelor de cafea reciclate în asfalt.
Proiectul a fost realizat în 2023 de Penrith City Council,…