- august 19, 2023
Un băiat de 8 ani a fost aspirat MORTAL în scurgerea unui bazin
Un băiat de numai 8 ani a murit asiprat în canalul de scurgere al uneia dintre piscinele complexului. Conform martorilor, sistemul de golire și curățare al bazinului ar fi fost activat după ce, prin difuzoare, a fost transmis un mesaj care îi avertiza pe cei prezenți să iasă din apă.
Băiețelul se afla împreună cu familia la piscină atunci când a avut loc tragedia. Nu se știe cum a ajuns cel mic în apă, în acel moment, iar anchetatorii au preluat înregistrările de pe camerele de supraveghere pentru a stabili cum a avut loc nenorocirea.
Cei care se aflau la fața locului au încercat să-l salveze pe micuț, însă eforturile au fost în zadar.
Simone D’Agostino a încercat să-l ajute pe băiețelul de 8 ani, dar nu a reușit.
„M-am aruncat în apă și, timp de o oră, am încercat să-l scoatem afară. Tatăl micuțului, bietul de el, a trebuit să iasă pentru că nu a mai suportat. Stătea lângă piscină cu soția lui, plângând și țipând….