• noiembrie 13, 2023

Rompetrol A Fost Amendat Cu 110.000 De Euro Pentru Divulgarea De Date Private. Informațiile Clienților, Folosite Pentru Obținerea Unor Credite în Numele Acestora

Rompetrol A Fost Amendat Cu 110.000 De Euro Pentru Divulgarea De Date Private. Informațiile Clienților, Folosite Pentru Obținerea Unor Credite în Numele Acestora

„În cadrul investigației a rezultat că s-a accesat de la nivel intern și s-au utilizat în mod neautorizat, în repetate rânduri, datele unor clienți din programul informatic deținut de companie și s-au divulgat în mod ilegal datele personale ale unor clienți în scopul obținerii unor credite de la societăți financiare nebancare în numele acestora”, arată autoritatea.

Investigația a fost demarată ca urmare a „transmiterii de către operator a mai multor notificări de încălcare a securității datelor cu caracter personal, în perioada 20.07.2021 – 3.02.2022” și a fost finalizată în luna octombrie 2023.

Conform Autorității, au fost divulgate neautorizat:

  • Numele și prenumele
  • Seria și numărul cărții de identitate
  • Codul numeric personal
  • Adresa
  • Locul nașterii
  • Poza
  • Date din adeverința de salarii, precum veniturile, vechimea în muncă, semnătura.

Probleme de securitate

„Autoritatea Națională de Supraveghere a constatat că Rompetrol…

Citeşte mai mult

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *