- mai 28, 2026
Nicușor Dan a atacat la CCR Legea privind protecția drepturilor copilului, adoptată după crima din Timiș. Ce măsuri contestă președintele
Președintele Nicușor Dan a trimis joi Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii nr. 272/2024 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, prin care participarea copilului la consilierea psihologică devine obligatorie prin efectul legii, fără a mai fi condiționată de acordul parental.
Deși legea a fost adoptată după cazul de la Cenei, județul Timiș, unde un adolescent de 15 ani a fost ucis de alți minori, iar unul dintre suspecți, în vârstă de 13 ani, nu a putut fi tras la răspundere penală, proiectul nu a apărut ca reacție directă la acest eveniment. Propunerea legislativă PL-x 360/2025 era deja înregistrată în Parlament din 2025, iar traseul parlamentar a continuat în 2026, inclusiv prin rapoarte ale comisiilor de specialitate și vot final în Camera Deputaților.