• noiembrie 9, 2025

Am petrecut ziua hocheiului elvețian cu juniorii mici de la SC Rapperswil Jona Lakers

Am petrecut ziua hocheiului elvețian cu juniorii mici de la SC Rapperswil Jona Lakers

Duminică, 2 noiembrie, toate cluburile locale, mici și mari, au participat la așa-numitul „Festival al Hocheiului Elvețian”. Acțiunea a fost organizată în „fereastra” de întrerupere a campionatului din cauza meciurilor naționalei. Micii hocheiști, de la 3 ani în sus, au participat, în toată țara, la acest eveniment, alături de sportivi de la echipele de seniori.

Prin intermediul „ghidului” Daniel Herlea, fost hocheist cu o carieră importantă aici și apoi antrenor la mai multe echipe din Elveția, tehnician în cadrul centrului de copii și juniori al lui „Rappi”, am participat la „Ziua Hocheiului” pe St. Galler Kantonalbank Arena din Rapperswil (6.100 de locuri, patinoar construit în 2006).

Orașul face parte din cantonul St. Gallen, iar echipa de hochei și cea de fotbal, tot din primul eșalon, sunt „mândria regiunii”. „Echipa noastră, mândria voastră”, e una dintre devizele clubului „roșu”.

După meciuri de…

Citeşte mai mult

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *