Actualitati

Un preot a oferit ajutor unei familii și s-a trezit

A găzduit într-un apartament al fundației pe care o conduce o familie cu nouă copii. Mama acestora lucra în cadrul asociației, iar preotul îi cunoștea
Read More

Maruca vrea să se sinucidă de dorul lui Enescu. Pleacă

George Enescu, cel mai mare compozitor român avea să se nască pe 19 august 1881. Se va stinge la Paris, la vârsta de 74 de
Read More

E posibil să crească onorariile percepute de avocaţi. Decanul unui

Printre măsurile anunțate ca posibile se numără și schimbarea regimului fiscal aplicat în cazul avocaților.  E posibil să crească onorariile percepute de avocaţi. Decanul unui
Read More

O firmă din Germania a încercat să trimită ilegal în

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu,
Read More

VIDEO Cine sunt ”turiștii” bătuți de jandarmul din Legiunea Străină.

Doi dintre turiștii implicați într-un scandal pe plajă la Costinești au fost reținuți de poliție. Este vorba despre două persoane certate cu legea atât în
Read More

A comandat incendierea maşinii scumpe a unui rival. Totul a

Supărat de faptul că soţia asociatului său de afaceri rămăsese fără carnet, un ieşean s-a hotărât să o răzbune.  A comandat incendierea maşinii scumpe a
Read More

Vitamina C nu te ferește de boli, iar excesul declanșează

Vitamina C nu te ferește de boli, iar excesul declanșează un șir de afecțiuni „extrem de dureroase”, afirmă dr. Ashley Winter, urolog certificat și director
Read More

VIDEO Ofițeri din armata lui Bashar al-Assad întorc armele. Se

Ofițeri din armata lui Bashar al-Assad întorc armele. Se alătură generalului Manaf Tlass. Rușii nu-l mai pot susține pe președintele Assad, concentrându-se pe războiul din
Read More

Un angajat al British Museum a „plecat” cu bijuterii şi

„Administratorii British Museum au fost extrem de îngrijoraţi să afle, la începutul acestui an, că au fost furate obiecte din colecţie”, a declarat într-un comunicat
Read More

Temeri că luptătorii Wagner forțează granița Belarusului să vină în

Belarus, țară fără ieșire la mare, are granițe cu Letonia, Lituania, Polonia și Ucraina, precum și cu Rusia. Începând de vineri, vehiculele care încearcă să
Read More