- august 20, 2023
Cetatea Brașovului va fi redeschisă vizitatorilor. Monumentul, recâștigat de stat în instanță
După ce, la sfârșitul lunii mai, Guvernul a aprobat hotărârea prin care monumentul este transmis din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Finanțelor în cea a domeniului public al municipiului, municipalitatea a preluat obiectivul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, în prima etapă s-au executat lucrările de îndepărtare a vegetației crescute necontrolat în interiorul cetății și vor începe cele de punere în siguranță a zidurilor.
În următoarele săptămâni se vor elabora studiul istoric și cel de parament (tencuieli), necesare pentru punerea în siguranță a monumentului istoric, apoi, în august, se va solicita avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice pentru executarea lucrărilor, având în vedere că este vorba despre un monument de categoria 1.
La începutul lunii septembrie, cu prilejul Forumului Orașelor Verzi (FOV), primăria vrea să deschidă…