- ianuarie 2, 2023
Conducerea lui Dinamo, mesaj pentru suporteri după cel mai dificil an din istoria clubului
Anul 2022 a adus prima retrogradare din istoria clubului Dinamo București, iar gruparea din Ștefan cel Mare a avut parte de un parcurs dificil și în liga secundă. În prima zi din 2023, administratorul special Vlad Iacob le-a transmis un mesaj tuturor dinamoviștilor.
„Dinamoviștii” au făcut cel mai mult rău clubului Dinamo
Dinamo se află pe locul 8 în Liga 2, la două puncte în spatele celor de la Gloria Buzău (locul 6, de play-off). În ultimele etape din sezonul regular, gruparea bucureșteană va da piept cu Unirea Constanța, CSC 1599 Șelimbăr și Politehnica Timișoara.
„2022 a fost un an dificil. Un an în care am văzut, mai bine ca oricând, că drumul spre iad e pavat cu bune intenții. Ideile sau planurile unora dintre dinamoviști, oricât de bine intenționate ar fi, nu sunt suficiente sau sunt de-a dreptul nocive pentru Dinamo.
Cei care au făcut cel mai mult rău clubului Dinamo sunt, din păcate, ‘dinamoviști’. Unii sunt dinamoviști până când vine vorba de bani – buzunarul lor primează. Alții sunt dinamoviști până la propriul orgoliu – ideile lor primează. Ultimii dinamoviști nocivi, dar nu cei din urmă, sunt cei ai căror opinii, adesea ilogice, lipsite de competență sau pline de disonanță cognitivă, primează, în detrimentul clubului – chiar dacă aceștia nu dețin o educație aferentă sau o înțelegere suficient de bună a managementului, business-ului, dreptului sau a altor domenii relevante pentru club, aceștia își exprimă cu convingere ideile și încearcă să și le impună, în spațiul public.
În ciuda tuturor adversităților, adesea venite din rândul unor presupuși dinamoviști și în ciuda dificultăților cu care ne-am confruntat în această primă parte a sezonului, am reușit să ținem clubul în viață. Mai mult decât atât, chiar dacă situația economică internă este mai dificilă ca oricând, suntem la doar două puncte de Top 6 și avem șanse reale pentru a ne clasa pe un loc de play-off, după următoarele trei etape. Pentru realizările din 2022, vreau să le mulțumesc în primul rând suporterilor – atât celor din programul DDB, cât și celor care au fost alături de club în orice mod – fără ei, clubul de fotbal Dinamo nu ar mai fi existat.