- mai 12, 2025
Curs BNR, 12 mai. Moneda euro şi-a oprit creşterea. Cursul leu-euro scade puţin sub 5,10 lei
Cursul valutar a ajuns acum, pe piaţa interbancară, la 5.1160 lei/euro, la ora 13.01, la care cursul oficial BNR a apărut.
5 lei un euro – este pragul psihologic despre care analiştii pieţei valutare vorbeau de foarte mult timp. Acum însă, având în vedere dobânda la care au ajuns titlurile de stat, investitorii le vând puternic pe acestea şi aceasta mai calmează avântul monedei euro.
Saltul peste acest prag acum este determinat de reţinerea investitorilor, din cauza sentimentului negativ determinat de prezenţa lui George Simion în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, de peste 11 zile.
Curs valutar BNR pentru moneda euro (EUR), azi, 12 mai 2025 1 Euro = 5.1165 lei
Moneda euro s-a depreciat puţin, la 5.1165, cu 0,0057, de la 5.1222, semnificaţia importantă fiind că deprecierea leului s-a oprit.
Este o scădere mică, dar care denotă un început de optimism al unor investitori. Experţii au explicat că aceste pusee…