- iulie 19, 2026
De ce a vrut regele Carol I să abdice de două ori? Dorea ca familia de Hohenzollern să renunțe la tronul țării • Newsweek România
Regele Carol I al României a vrut să abdice de două ori. Întâia oară în primii ani de domnie, iar a doua chiar în ultimele luni de viață, 43 de ani mai târziu. Dar ce l-a determinat pe suveran să vrea, la final, ca familia de Hohenzollern să renunțe definitiv la tronul țării?
Carol I a fost o binecuvântare și, împreună cu urmașul său, Ferdinand, un accident, se pare, din păcate, în istoria conducătorilor României.
Serios, responsabil, educat nemțește, în spiritul datoriei împlinite, fără aplecări spre culisele și aranjamentele spațiului balcanic, el și-a asumat o misiune extrem de grea când a venit să preia tronul țării, la 10 mai 1866.
A adunat cea mai lungă domnie din istoria țării, de 48 de ani. Dar chiar și el a fost la un pas de abdicare.
Nu o dată, ci de două ori, evenimente petrecute la o distanță în timp de 43 de ani.