• octombrie 31, 2023

Directorul din guvern care cerea taxă de 1.500 lei subordonaților avea 4 case și 15.000 lei/lună

Directorul din guvern care cerea taxă de 1.500 lei subordonaților avea 4 case și 15.000 lei/lună


În ambele cazuri, inculpatul și-ar fi făcut cunoscute pretențiile prin prezentarea fiecăreia dintre cele două persoane a unei foi A4 pe care ar fi fost imprimate următoarele: „5500 salariu net, 4000 lei în contul tău, 1500 în alt cont, durată contract 30.11.2023.” 

Citește și: Emil Savin spune că nu l-a turnat la DNA pe „prietenul” Buzatu. Cum s-a ajuns la „panarama” asta?

Potrivit declarației de avere, Iorga avea 4 case și un spațiu comercial care îi aducea în jur de 2.600 lei net pe lună. Mai lua peste 12.000 de lei de la ministerul fondurilor europene.

Ce zice DNA

ORGA DRAGOȘ ADRIAN, director executiv în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (M.I.P.E.), în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

– luare de mită, în formă continuată,

– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului…

Citeşte mai mult

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *