- februarie 27, 2025
Frații Tate au ajuns pe pământ american. Primele IMAGINI cu aeronava care a aterizat în Florida
Fraţii Andrew şi Tristan Tate, aflaţi sub control judiciar în dosarul instrumentat de DIICOT, au ajuns, joi seară, în Florida, aeronava aterizând la Fort Lauderdale. Aeronava a aterizat, în jurul orei 18.00, ora României. După ce le-au fost descărcate bagajele, Andrew şi Tristan Tate au coborât din avion şi s-au îndreptat spre clădirea aflată în apropiere.
Andrew și Tristan Tate au termen de la procuror să se întoarcă din SUA în România până pe 25 martie, au spus, pentru Gândul, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, Andrew și Tristan Tate au motivat că plecarea în SUA ar avea legătură cu o serie de probleme familiale pe care vor să le rezolve.
Acordul procurorilor DIICOT de a ridica temporar, din cadrul controlului judiciar, interdicția fraților Tate de a părăsi România este o decizie neașteptată, după aproape doi ani și jumătate în care nu au avut voie să plece din țară.