- octombrie 25, 2025
Marco Rubio asigură că eforturile pentru repatrierea rămăşiţelor ostaticilor din Gaza continuă • Newsweek România
Marco Rubio asigură că eforturile pentru repatrierea rămăşiţelor ostaticilor din Gaza continuă. Secretarul de stat american, Marco Rubio, aflat în vizită în Israel, a dat asigurări sâmbătă că eforturile pentru repatrierea rămăşiţelor ostaticilor continuă.
Secretarul de stat american, Marco Rubio, aflat în vizită în Israel, a dat asigurări sâmbătă că eforturile pentru repatrierea rămăşiţelor ostaticilor continuă, în timpul unei întâlniri pe care şeful diplomaţiei americane a avut-o cu rudele a doi militari israeliano-americani, ale căror trupuri se află încă în Gaza, relatează AFP, conform Agerpres.
„Nu îi vom uita pe ostaticii care au murit în captivitate, în mâinile Hamas. Astăzi, m-am întâlnit cu familiile cetăţenilor americani Itay Chen şi Omer Neutra”, a scris Marco Rubio într-un mesaj pe reţeaua X.