• mai 26, 2025

„Noi, cei din faţă, nu am putea fi ceea ce suntem fără sprijinul lor”

„Noi, cei din faţă, nu am putea fi ceea ce suntem fără sprijinul lor”


Ilie Bolojan a mulţumit, luni, înainte de a pleca de la Palatul Cotroceni, echipei Administraţiei Prezidenţiale, arătând că cei din faţă nu ar putea fi ceea ce sunt fără sprijinul lor iar tot ceea ce s-a realizat în această perioadă la Administraţia Prezidenţială este rezultatul muncii acestei echipe.

 

„MULŢUMIRI ECHIPEI ADMINISTRAŢIEI PREZIDENŢIALE În prima parte a zilei, am trecut prin birourile Administraţiei Prezidenţiale pentru a le mulţumi colegilor pentru colaborarea pe care am avut-o în cele 100 de zile de interimat la Cotroceni”, a scris Bolojan într-o postare.

El arată că în orice instituţie sau companie, în sectorul public sau în cel privat, în spatele fiecărui proiect, în spatele fiecărui om care reprezintă instituţia sau compania, există mulţi oameni care lucrează fără să fie văzuţi şi fără de care proiectele nu pot fi realizate.

„Noi, cei din faţă, nu am putea fi ceea ce…

Citeşte mai mult

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *