• martie 2, 2025

O sticlă cu un mesaj în interior, aruncată în Oceanul Atlantic în urmă cu 55 de ani, a ajuns abia acum la destinatar. Ce scria pe bilet

O sticlă cu un mesaj în interior, aruncată în Oceanul Atlantic în urmă cu 55 de ani, a ajuns abia acum la destinatar. Ce scria pe bilet


Un mesaj pus într-o sticlă, aruncată în Oceanul Atlantic de pe malul francez, a ajuns la destinatar după 55 de ani. Totul a fost posibil cu ajutorul rețelelor de socializare. Mai mult, persoana care a aruncat sticla în apă este și în viață.

Sticla aruncată în ocean, în anul 1970, de la Hourtin, în Gironde, a fost găsită de un colecționar de obiecte antice din Morbihan, iar acum se află în depozitul unei case din zonă.

Colecționarul a citit mesajul scris pe o hârtie: „Această sticlă a fost aruncată în mare la gura Girondei la 4 ianuarie 1970. Dacă va fi descoperită: scrie-le lui Michel, Jean-Pierre și Thierry Contré”…

Colecționarul a publicat mesajul pe rețelele de socializare, iar – în scurt timp – postarea a strâns mii de aprecieri venite de la oameni care s-au oferit să contribuie la descoperirea celor trei, potrivit Mediafax, care citează Le Figaro.

Până la urmă, o persoană a trimis următorul…

Citeşte mai mult

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *