- iunie 12, 2023
Prăpăd în Alba, după ploile torențiale din ultimele zile. Oamenii își părăsesc casele inundate
Viiturile au făcut prăpăd în mare parte din țară, iar pericolul nu a trecut. În Șard, județul Alba, peste 90 de gospodării au fost inundate, iar oamenii își caută adăposturi.
Prăpăd în Alba, după ploile torențiale din ultimele zile
În unele gospodării s-a reușit evacuarea apei, dar ploaia abundentă a împiedicat pompierii să-și facă treaba așa cum ar fi trebuit și apa a intrat din nou în curțile oamenilor.
Mulți dintre localnici nici nu au mai așteptat să ajungă pompierii, ci și-au chemat ajutoare, rude sau prieteni.
În unele gospodării apa a ajuns chiar și la un metru, iar în alte curți unele mașini care erau parcate au fost luate de ape și izbite de porți. Mai multe animale au murit, iar mulți dintre oameni își caută adăpost, fiindcă nu pot intra în case.
Localnică: „Azi-noapte a fost mare de tot, de vreo 25 de centimetri, și acum e numai nămol, nămol. Am scos covoarele și acum am…