- septembrie 8, 2025
Simone Tempestini scrie istorie la Raliul Iașului câștigând pentru a șasea oară și făcând un pas spre al zecelea titlu
La volanul unui Škoda Fabia RS Rally2, având-o în dreapta pe Carmen Poenaru, Tempestini a dominat autoritar cursa, câștigând opt din cele zece probe speciale, la revenirea după un an de pauză pe macadamul din Iași.
După peste 140 de kilometri parcuriși în regim de cursă, clujeanul a încheiat cu timpul total de 01:19:38,6, cu un avans de 43,2 secunde față de Norbert Maior (Citroen C3 Rally2) și de mai bine de două minute față de Bogdan Marișca (Skoda Fabia Rally2), ambii colegi cu el de echipă.
Interesant este faptul că podiumul a fost ocupat integral de echipajele Napoca Rally Academy, echipă clujeană care a devenit, de mai bine de un deceniu, reperul de performanță în motorsportul intern.
Pentru Tempestini, etapa de la Iași are o încărcătură specială. În 2015, aici a cucerit primul său titlu de campion național, la numai 21 de ani, moment care a marcat începutul unei serii aproape imposibil de egalat.
„A fost un raliu…