- august 8, 2024
Trebuie să lăsăm justiţia să-şi facă treaba
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat joi că cele trei anchete diferite desfășurate la Spitalul Sfântul Pantelimon au vizat aspecte administrative, profesionale și interne, dar nu au găsit nereguli în modul de administrare a spitalului sau în acordarea serviciilor medicale. El a evidențiat că Parchetul, spre deosebire de aceste entități, are mijloace specifice de investigare și probare care includ percheziții informatice și solicitarea de înscrisuri.
Cele trei anchete diferite au fost pe teme diferite. (…) Corpul (de control al Ministerului Sănătăţii – n.r.) este parte administrativă, partea profesională a verificat-o Colegiul Medicilor şi comisia internă a spitalului. Eu sunt ministrul Sănătăţii. Din moment ce aceste trei entităţi au emis rapoarte scrise, semnate şi asumate în care ei nu au găsit nereguli în modul de administrare a spitalului sau în modul de acordare a serviciului medical, eu nu puteam să am o altfel…