• iulie 11, 2023

Vladimir Putin și Evgheni Prigojin, discuție de 3 ore la cinci zile după insurecția mercenarilor Wagner

Vladimir Putin și Evgheni Prigojin, discuție de 3 ore la cinci zile după insurecția mercenarilor Wagner


Kremlinul a confirmat luni, 10 iulie, că Vladimir Putin s-a întâlnit cu liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, în data de 29 iunie, la cinci zile după așa-zisa insurecție pusă la cale.

În 24 iunie, unităţi ale Wagner au anunțat că sunt gata să ia cu asalt Moscova, dar în final totul s-a dovedit a fi doar o rebeliune de scurtă durată, după cum scrie și agenția Reuters.

Peskov confirmă: Putin, față în față cu Prigojin

Cu o zi în urmă, duminică, 9 iulie, publicația Liberation, din Franța, citând surse din cadrul serviciilor secrete, a susținut că Prigojin a fost la Kremlin la 1 iulie, stând față în față cu Vladimir Putin.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, a declarat că, la reuniunea din 29 iunie, Putin a convocat 35 de persoane, între care și comandanţii Wagner, iar întâlnirea a durat peste trei ore.

Potrivit lui Peskov, mercenarii i-au transmis liderului de la Kremlin că rămân…

Citeşte mai mult

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *